Alexei Navalnîi a bifat 220 de zile la IZOLARE: ”Nu mi-au dat dreptul la vizită, nu m-au lăsat să-mi sun soția, au spus că sfidez instanța”

Alexei Navalnîi a bifat 220 de zile la IZOLARE: ”Nu mi-au dat dreptul la vizită, nu m-au lăsat să-mi sun soția, au spus că sfidez instanța”
Publicat: 12/09/2023, 12:35
Actualizat: 12/09/2023, 15:39

Disidentul rus Alexei Navalnîi a fost trimis, pentru a nouăsprezecea oară, la izolare, bifând nu mai puțin de 220 de zile de regim ”special” pentru atitudinea ostentativă pe care o are în penitenciarul de maximă siguranță IK-6 Melekhovo sau în fața instanțelor de judecată, acolo unde este acuzat, permanent, că ”disprețuiește” instanța.

Alexei Navalnîi – condamnat la încă 19 ani de închisoare pentru așa-zise ”activități extremiste” – spune că s-a ”bucurat prea devreme”, gândindu-se că va avea parte, totuși, de un regim de detenție în care să-și poată vedea familia sau măcar să vorbească la telefon cu soția sa, însă este pedepsit constant de conducerea penitenciarului.

De fapt, insistă Navalnîi, totul își are rădăcinile în întregul sistem penitenciar din Rusia, un sistem care nu face altceva decât să se șteargă pe picioare, ca pe un preș, cu destine și conștiințe.

Sistemul nostru penitenciar este cel care se șterge pe picioare cu tot. Am decis (n.red. – autoritățile) că nu veți avea nicio vizită, nici apeluri, nici programe (n.red. – la care să participe).

M-au trimis înapoi, în celula de izolare, pentru a 19-a oară. Acum, înregistrez 220 de zile de izolare de când am fost trimis după gratii.

Nu fac altceva decât să mă gândesc că nu mi-au dat dreptul la vizite, nu m-au lăsat să îmi sun soția… Dar tot trebuie să mă prezint pentru sifidarea instanței”, a transmis Alexei Navalnîi pe contul său de Instagram, administrat de familie și avocați.

Navalnîi, după moartea lui Prigojin: ” Acestea sunt ingredientele folosite la crearea preparatului numit «război civil»”

Alexei Navalnîi a transmis din penitenciar că Evgheni Prigojin și Dmitri Utkin au fost transformați în ”eroi ruși” și ”martiri”, în ”legende” care îi vor transforma, în timp, în ”personaje interesante”.

Pe de altă parte, a conchis Navalnîi, Vladimir Putin ”și-a trădat ofițerii loiali”, iar toate ingredientele folosite duc cu ideea către un ”preparat” numit ”război civil”. Putin ”a creat o bandă”, acuză Alexei Navalnîi, tot liderul de la Kremlin a înarmat-o, a desființat-o, apoi i-a ucis liderii.

”Astfel, Prigojin și Utkin s-au transformat în ochii multora dintre acești tipi cărora le place să se îmbrace într-o ținută de camuflaj, chiar dacă este deplasată, în martiri. În «legendele» acestui război. În ochii istoricilor, de altfel, vor fi legende și cele mai interesante personaje. Filmele, cărțile și teoriile conspirației despre cum au supraviețuit și se luptă în junglele din Congo vor fi și ele acolo.

Ideea nu este că, pentru unii dintre cei mai agresivi susținători ai războiului cu Ucraina, istoria acestui război este acum saga modului în care Putin și-a trădat și ucis ofițerii loiali. Este că acestea sunt ingredientele folosite la crearea preparatului numit «război civil».

A creat o bandă. A înarmat gașca. A desființat gașca. A ucis liderii. Metafora «păianjeni într-un borcan» este adesea aplicată celor care stau la Kremlin. Cu toate acestea, o altă metaforă – «maimuță cu grenadă» – este mai potrivită”, a încheiat disidentul rus Alexei Navalnîi. (alte informații AICI)

Foto – Profimedia Images


Citește și:

Curtea Supremă a Rusiei respinge recursul jurnalistului Ivan Safronov, judecat pentru ”TRĂDARE”: ”22 de ani într-o închisoare din Siberia”

Alexei Navalnîi, DECLARAȚIE finală în fața instanței: ”În jurul lui Putin zac zeci de mii de oameni uciși în cel mai stupid război al secolului 21”

Presupusul criminal al activistului Oleg Horjan, ”identificat” de Tiraspol, nu are statut de suspect la Chișinău: ”Sunt în Europa de două luni!”

60.000 $ cash, hărți militare și o beție cruntă. Omul dorit de Putin la comanda Wagner a ”cucerit” un spital: ”Nu a putut spune cum îl cheamă!”

ANALIZĂ | Consultantul politic Joshua R. Kroeker: ”Putin nu mai poate proiecta imaginea unui bărbat macho care guvernează cu o mână de fier”

ANALIZĂ | Sinologul Mihail Korostikov: ”Devine Rusia lui Putin, cu adevărat, marioneta și vasalul Chinei?”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Moscova anunţă exerciţii nucleare non-strategice la ordinul lui Vladimir Putin. Dmitri Peskov: ,,Va fi executat...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Un celebru cuplu din România se iubea pe furiș. El își înșela partenera
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
×